Home » Știință » Efectul muncii intensive asupra persoanelor de peste 40 de ani

Efectul muncii intensive asupra persoanelor de peste 40 de ani

Efectul muncii intensive asupra persoanelor de peste 40 de ani
Publicat: 23.07.2016
Munca îndelungată, de luni până vineri, este obositoare, indiferent de vârstă.

După testarea a peste 6.500 de angajaţi din Australia, cercetătorii au descoperit că abilităţile lor mentale au fost utilizate la un nivel înalt în primele trei zile ale săptămânii, munca din zilele următoare fiind asociată cu declinul inteligenţei şi al memoriei.

Munca pe o perioadă mai mică de 25 de ore a fost, de asemenea, asociată cu un nivel cognitiv scăzut, ceea ce i-a făcut pe cercetători să concluzioneze că nivelul cognitiv scade după o anumită vărstă.

Oamenii de ştiinţă australieni au testat 3.000 de bărbaţi şi 3.500 fe femei, cu vărste de peste 40 de ani, prin intermediul a trei categorii de investigaţii: teste de memorie, teste de citire şi teste pentru determinarea capacităţii perceptive.

,,În toate cele trei cazuri, s-a descoperit că între 25 şi 30 de ore de muncă pe săptămână pot creşte abilităţile cognitive”, a declarat cercetătorul Colin McKenzie, de la Universitatea Kelo, Japonia.

,,Să nu munceşti este la fel de dăunător pentru funcţiile cognitive precum munca excesivă. În primul rând, munca stimulează celulele din creier. Stresul asociat cu munca fizică şi psihică poate afecta beneficiile muncii”, a adăugat specialistul.

Cercetătorii au evaluat legătura dintre orele de muncă şi performanţe, fără să investigheze ce ar putea cauza aceste schimbări. 

Nivelul declinului cognitiv asociat cu orele de muncă prelungite a fost acelaşi atât pentru bărbaţi cât şi pentru femei. Ipotezele cercetătorilor s-au îndreptat către două aspecte: stresul şi lipsa somnului.

De zeci de ani se cunosc efectele stresului asupra funcţiilor cognitive. Cercetătorii au dovedit că stresul prezent pe o perioadă lungă de timp poate cauza distrugerea neuronilor. 

Lipsa somnului are acelaşi efect Studiile au arătat că substanţa albă din creier se poate schimba drastic după o noapte nedormită.

Cercetătorii au analizat  doar efectele angajaţilor cu vârste de peste 40 de ani. Prin urmare, specialiştii nu au putut presupune cât de mult sunt afectate persoanele care au o vârstă mai mică.

Echipa a fost interesată de efectele asupra acestei limite de vârstă, deoarece McKenzie a afirmat că perioada de muncă este foarte obositoare, mai ales că aceste persoane au grijă şi de copii, dar şi de vârstnicii din viaţa lor. În to acest timp, ei au un loc de muncă cu program întreg.

În ţările dezvoltate, vârsta de pensionare a crescut, însă în Suedia a fost adoptat un program de muncă de maximum şase ore pe zi, pentru a obţine cele mai bune performanţe din partea angajaţilor.

Sursa: Science Alert

Vă recomandă să citiţi şi următoarele articole:

 
 
 
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
O femeie însărcinată, înjunghiată de 14 ori pentru că a dat bacșiș prea mic
O femeie însărcinată, înjunghiată de 14 ori pentru că a dat bacșiș prea mic
România este una dintre cele mai sigure țări din lume, susține Ministerul Afacerilor Interne
România este una dintre cele mai sigure țări din lume, susține Ministerul Afacerilor Interne
NATO sporește prezența în Marea Baltică
NATO sporește prezența în Marea Baltică
Un bărbat a găsit o perlă într-o stridie cumpărată de la piață
Un bărbat a găsit o perlă într-o stridie cumpărată de la piață
De ce a fost ridicat Stonehenge? Iată ce spun cele mai recente cercetări!
De ce a fost ridicat Stonehenge? Iată ce spun cele mai recente cercetări!
O gaură neagră supermasivă a fost înclinată de un eveniment misterios
O gaură neagră supermasivă a fost înclinată de un eveniment misterios
Balenele pot trăi de două ori mai mult decât se credea, au descoperit oamenii de știință
Balenele pot trăi de două ori mai mult decât se credea, au descoperit oamenii de știință
Legăturile genomice dintre oamenii moderni și strămoși ar putea fi mai vechi decât s-a crezut
Legăturile genomice dintre oamenii moderni și strămoși ar putea fi mai vechi decât s-a crezut
(P) 3 sloturi inspirate din cultura pop: filme, seriale și trupe celebre
(P) 3 sloturi inspirate din cultura pop: filme, seriale și trupe celebre
O singură plimbare zilnică de o oră ar putea prelungi viața cu șase ore
O singură plimbare zilnică de o oră ar putea prelungi viața cu șase ore
Consumul zilnic de ceai sau cafea ar putea reduce riscul de cancer
Consumul zilnic de ceai sau cafea ar putea reduce riscul de cancer
Test de cultură generală. Ce înseamnă iubirea platonică?
Test de cultură generală. Ce înseamnă iubirea platonică?
Un quasar situat la 12 miliarde de ani-lumină depărtare are de 140 de trilioane de ori mai multă apă decât Pământul
Un quasar situat la 12 miliarde de ani-lumină depărtare are de 140 de trilioane de ori mai multă apă decât Pământul
Cât controlează statul român din producţia națională de energie?
Cât controlează statul român din producţia națională de energie?
Medicamentele pentru slăbit pot cauza pierderea de masă musculară și osoasă
Medicamentele pentru slăbit pot cauza pierderea de masă musculară și osoasă
Sute de mii de oameni au marcat 20 de ani de la tsunamiul din Oceanul Indian
Sute de mii de oameni au marcat 20 de ani de la tsunamiul din Oceanul Indian
Astronomul care a rescris istoria Universului. A vrut să se facă iniţial preot. Mai târziu, mama sa a avut de suferit din cauza Bisericii
Astronomul care a rescris istoria Universului. A vrut să se facă iniţial preot. Mai târziu, mama sa a avut de suferit ...
Joe Biden a solicitat Pentagonului intensificarea livrărilor de arme către Ucraina
Joe Biden a solicitat Pentagonului intensificarea livrărilor de arme către Ucraina